fbpx

Ce picaturi sa alegi daca te confrunti cu mancarimi la nivelul ochilor

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Mancarimea ochilor este un simptom comun pentru multe probleme oculare mai mult sau mai putin severe, iar in functie de natura acestora pot trece de la sine sau poate fi nevoie de tratament. In acest din urma caz, mancarimea ochilor se trateaza de obicei cu picaturi, insa inainte sa apelezi la un astfel de remediu trebuie sa cunosti exact cauza. Spunem aceasta pentru ca in primul rand nu incurajam automedicatia si administrarea unor tratamente „dupa ureche”, iar in al doilea rand exista mai multe tipuri de picaturi si trebuie sa stii exact de care ai nevoie.

In acest articol iti vom prezenta posibilele cauze pentru mancarimea ochilor si tipurile de picaturi la care poti sa apelezi, insa numai dupa un consult la medicul oftalmolog – singurul in masura sa iti recomande tratamentul adecvat.

Ce cauzeaza mancarimea ochilor

Chiar daca nu de fiecare data este de natura sa te ingrijoreze, mancarimea ochilor este deranjanta iar uneori iti poate tulbura rutina activitatilor zilnice, mai ales ca de obicei este insotita si de alte simptome cum ar fi usturimea, lacrimarea excesiva sau senzatia de „nisip in ochi”. De asemenea, mancarimea ochilor poate varia ca intensitate si ca frecventa si de multe ori gestul reflex de a te scarpina nu rezolva problema. Cauzele pentru mancarimea ochilor sunt multiple iar o scurta prezentare a lor poti gasi in cele ce urmeaza.

Conjunctivita

Este cea mai frecventa cauza pentru mancarimea ochilor, intrucat imbraca diverse forme in functie de factorii determinanti. Conjunctivita alergica apare in cazul persoanelor cu alergie la polen, praf, acarieni, spori de mucegai, par de animale sau diferite substante iritante, iar mancarimea ochilor se numara printre reactiile obisnuite in astfel de situatii.

Conjunctivita infectioasa este cauzata de bacterii sau virusuri care determina inflamarea cojunctivei – acea membrana subtire si foarte sensibila care protejeaza ochii si captuseste interiorul pleoapelor. O alta forma este conjunctivita papilara giganta, in care mancarimea ochilor este asociata cu inflamarea pleoapelor, de obicei pe fondul unor reactii alergice.

Purtarea lentilelor de contact

Mancarimea ochilor este o problema cu care se confrunta frecvent persoanele care poarta lentile de contact si se datoreaza unor iritatii provocate de aceste accesorii, mai ales daca acestea nu sunt utilizate corect.

Sindromul ochilor uscati

Este vorba de o afectiune caracterizata de o secretie insuficienta a glandelor lacrimale sau de modificarea compozitiei lacrimilor. Acestea nu mai ofera lubrifierea si protectia necesara iar unul dintre simptomele obisnuite in acest caz este si mancarimea ochilor.

Prezenta unui corp strain in ochi

Se intampla deseori ca in ochi sa patrunda fire de praf, nisip sau alte particule de dimensiuni mai mari sau mai mici care genereaza o senzatie neplacuta. La aceasta senzatie contribuie si mancarimea ochilor, care dispare de obicei odata ce corpul strain este eliminat.

Oboseala oculara

In vremurile moderne, oboseala oculara se datoreaza in special utilizarii indelungate a ecranelor luminoase, mai precis a telefoanelor, tabletelor si monitoarelor. Astfel, odata cu avansul tehnologiei, mancarimea ochilor a devenit un simptom tot mai des intalnit, datorat faptului ca ochii sunt suprasolicitati si obosesc usor atunci cand privirea este atintita mult timp asupra unui obiect fixat la mica distanta.

Dermatita atopica

De aceasta data vorbim de o boala cutanata caracterizata prin aparitia unor eczeme pe piele, care provoaca, printre altele, roseata si mancarime. Aceste eczeme pot aparea in orice zona a corpului, iar daca dermatita atopica se manifesta la nivelul pleoapelor sau al fetei, poate cauza si mancarimea ochilor. In acest caz, tratamentul presupune si administrare unor creme cu sau unguente cu efect emolient pentru ameliorarea simptomelor la nivel cutanat, iar picaturile pot fi administrate in scopul reducerii inflamatiei la nivelul ochilor.

Picaturi cu care poti trata mancarimea ochilor

Pentru problemele pe care le-am enuntat mai sus dar si pentru alte cauze mai rar intalnite asociate cu mancarimea ochilor exista remedii care se administreaza sub forma de picaturi. Dupa cum ai constatat, cauzele mancarimilor sunt variate si diferite intre ele, astfel ca si despre picaturile pentru ochi putem spune acelasi lucru.  In continuare, iti prezentam care sunt tipurile de picaturi la care poti apela pentru a trata mancarimea ochilor si cauzele generatoare.

Lacrimi artificiale

Este tipul de picaturi recomandat pentru tratarea sindromului ochilor uscati, avand o compozitie si o consistenta similara cu cea lacrimilor naturale. Se administreaza pentru a lubrifia si a hidrata ochii uscati, asigurand protectia acestora si ameliorand simptomele neplacute, asa cum este si mancarimea ochilor.

Picaturi antihistaminice

Sunt recomandate persoanelor alergice, in cazul carora mancarimea ochilor este determinata de contactul cu diferiti alergeni pe care i-am enumerat putin mai devreme. Aceste picaturi inhiba productia de histamina, care este produsa de sistemul imunitar pentru a proteja organismul impotriva agentilor patogeni. In cazul persoanelor alergice, sistemul imunitar percepe in mod eronat alergenii ca fiind agenti patogeni si reactioneaza ca atare, insa de aceasta data histamina da nastere unor reactii adverse asa cum e si mancarimea ochilor. Prin inhibarea productiei de histamina se suprima factorul generator al reactiilor alergice, iar simptomele neplacute se amelioreaza sau dispar.

Picaturi cu rol antimicrobian

Aceste picaturi sunt folosite pentru tratarea conjunctivitei infectioase, care poate fi de natura bacteriana sau virala, in functie de agentul patogen care a provocat infectia. In ambele cazuri, mancarimea ochilor este un simptom comun, insa pentru ameliorarea sa trebuie sa alegi remediul potrivit, in functie de natura infectiei. Astfel, pentru conjunctivita infectioasa bacteriana se administreaza picaturi de ochi cu antibiotic, in timp ce pentru cea de natura virala, picaturile trebuie sa contina substante antivirale.

Picaturi cu steroizi

Daca mancarimea ochilor este asociata cu inflamatia oculara, medicul oftalmolog poate recomanda administrarea de picaturi cu steroizi, are au efect antiinflamator. Picaturile nu ajuta efectiv in tratarea cauzei care a determinat inflamatia, ci doar amelioreaza simptomele determinate de procesul inflamator. Acesta poate fi cauzat de reactii alergice, infectii, leziuni sau alte probleme oculare care necesita un tratament adecvat, iar picaturile cu steroizi au rol adjuvant.

Cum se administreaza corect picaturile pentru ochi

Inainte de a folosi orice fel de picaturi de ochi, este recomandat sa ceri sfatul unui medic oftalmolog, chiar daca este vorba de produse care se elibereaza fara prescriptie medicala. In urma unui consult, acesta va stabili care este cauza ce determina mancarimea ochilor si care este tratamentul adecvat.

De asemenea, inainte de administrarea picaturilor citeste cu atentie indicatiile din prospect si respecta dozele recomandate precum si celelalte recomandari  privind administrarea. Inainte de a pune picaturile in ochi nu uita sa te speli bine pe maini iar daca porti lentile de contact, acestea trebuie scoase. Picaturile se administreaza intotdeauna la baza ochiului, tinand capul pe spate si incercand sa nu atingi cu varful pipetei pielea sau suprafata globului ocular, pentru a evita o posibila infectie.

Dupa administrare, ochii se tin inchisi cateva minute pentru a permite solutiei sa se disperseze si a impiedica scurgerea acesteia.

Autor: Catalin Tantareanu

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: