fbpx

Malat de magneziu – beneficii si utilizari

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Daca medicul ti-a prescris un supliment pe baza de malat de magneziu si nu ai reusit inca sa pui mana pe un prospect al unui astfel de produs, probabil ca te intrebi ce este aceasta substanta si ce efecte va avea asupra organismului la cateva zile dupa administrare. 

Vom incerca sa te lamurim noi prin intermediul acestui articol in care iti vom explica ce inseamna malat de magneziu, cand si de ce se administreaza precum si care sunt beneficiile sale. Nu in ultimul rand, te vom informa si asupra contraindicatiilor legate de administrarea de malat de magneziu, pentru a evita eventuale efecte adverse sau alte complicatii ce pot aparea.

Malat de magneziu – ce este si cand se administreaza

Magneziul este un mineral esential indispensabil organismului, ce ajunge in corp prin intermediul alimentelor care il contin in mod natural. Uneori insa poate fi necesara o doza suplimentara de magneziu, pe fondul unei deficiente nutritionale sau cand organismul are nevoie de o cantitate mai mare decat in mod normal. In astfel de situatii se administreaza suplimente alimentare cu magneziu. Acesta nu este folosit in forma sa naturala, ci in combinatie cu diferite substante rezultand astfel diferite tipuri de magneziu.

Prim combinarea magneziului cu acid malic se obtine malat de magneziu, care este una din formele sub care magneziul este folosit in prepararea suplimentelor alimentare. Din punct de vedere chimic, malatul de magneziu este o sare organica formata dintr-un mineral – magneziul – si un acid organic – acidul malic.

Acesta din urma este o substanta naturala extrasa din fructe si legume, care actioneaza in organism impreuna cu magneziul. Asadar, un supliment cu malat de magneziu ofera organismului nu una, ci doua substante necesare functionarii sale normale.

Suplimentele cu malat de magneziu sunt disponibile sub forma de capsule, pulbere, comprimate sau tablete efervescente si se recomanda in special persoanelor care sufera de oboseala cronica, fibromialgie sau alte probleme legate de suprasolicitarea sistemului neuromuscular.

Malat de magneziu – cele mai importante beneficii

O cura cu malat de magneziu aduce o serie de beneficii pe multiple planuri, cu efecte pozitive atat asupra problemelor pentru care a fost prescrisa, cat si a altor aspecte care tin de sanatatea organismului. Mai jos gasesti o lista cu cele mai importante beneficii asociate cu administrarea de malat de magneziu, care trebuie facuta insa doar la recomandarea medicului.

Reducerea durerilor musculare

Suprasolicitare muschilor determina deseori aparitia febrei musculare si a crampelor, care creeaza un disconfort semnificativ din cauza durerilor caracteristice. De asemenea, durerile musculare sunt specifice si fibromialgiei – o afectiune cronica ce afecteaza muschii. Suplimentele cu malat de magneziu determina relaxarea muschilor, care devin astfel mai putin tensionati, ceea ce duce la ameliorarea sau chiar disparitia durerilor.

Cresterea nivelului de energie

Suplimentele pe baza de malat de magneziu sunt prescrise adesea pentru tratarea oboselii cronice, intrucat determina o crestere a nivelului de energie in intregul organism. Explicatia sta in faptul ca magneziul este un mineral indispensabil in procesul de producere a energiei la nivelul celulelor.

De aceea, oboseala cronica este asociata de multe ori cu deficitul de magneziu, iar o doza suplimentara din acest mineral readuce la normal nivelul de energie. In acelasi timp, malatul de magneziu actioneaza si asupra muschilor reducand oboseala musculara, ceea ce confera de asemenea un boost de energie.

Imbunatatire performantelor sportive

Sportivii profesionisti dar si cei amatori folosesc malat de magneziu pentru a face fata antrenamentelor solicitante si a evita accidentarile. Dupa cum am spus, acesta creste nivelul de energie si ajuta muschii sa se relaxeze, ceea ce este foarte important atunci cand faci efort fizic intens.

Asadar, malatul de magneziu asigura buna functionare  a sistemului muscular, ajutand muschii sa faca fata la efort si contribuind astfel la dezvoltarea acestora. Cu o rezistenta sporita la efort si o masa musculara mai bine dezvoltata este evident ca va creste si nivelul de performanta.

Reglarea glicemiei

Am amintit mai devreme ca magneziul e indispensabil in procesul de producere a energiei, care presupune absorbtia glucozei din sange in celule, unde este procesata si transformata in energie. Rolul magneziului in acest proces consta in transportul glucozei la celule, fiind implicat si in absorbtia si procesarea acesteia.

Asadar, curele cu malat de magneziu contribuie si la o mai buna absorbtie a glucozei in celule, asociata cu  o scadere a glicemiei. Glicemia este cantitatea totala de glucoza din sange, iar daca aceasta se mentine constant peste limita normala, duce la declansarea diabetului zaharat de tip 2.

Suplimentele cu malat de magneziu ajuta in egala masura la prevenirea acestei boli si totodata vin  in sprijinul celor care sufera de diabet, prin reglarea glicemiei si mentinerea sa in limitele normale.

Mentinerea sanatatii inimii

Curele cu malat de magneziu sunt benefice si pentru sanatatea inimii, prevenind o serie de boli cardiovasculare, care constituie principala cauza de mortalitate la nivel mondial. Mai exact, magneziul are efect vasodilatator actionand asupra muschilor netezi din peretii vaselor sanguine si ajutandu-i sa se relaxeze.

Vasele devin astfel mai elastice si permit trecerea unui  volum mai mare de sange fara ca presiunea acestuia sa creasca. Astfel se reduce riscul de hipertensiune arteriala, care poate genera la randul sau o serie de alte probleme la nivel cardiovascular.

Magneziul sigura totodata si buna functionare a muschiului inimii, contribuind la mentinerea unui ritm cardiac constant si la prevenirea aritmiei.

Contraindicatii privind administrarea de malat de magneziu

Malatul de magneziu este considerat in general o substanta sigura, lipsita efecte secundare si reactii adverse, daca este administrata conform recomandarilor medicului. Doza optima de magneziu pentru un adult este de 350 de miligrame pe zi, iar acesta este un prin aspect de care trebuie sa tii cont.

O cantitate prea mare de malat de magneziu sau orice alt supliment care contine acest mineral are un efect laxativ destul de pronuntat, asociat cu diareea. Alte efecte negative in urma supradozajului sunt crampele abdominale, greturile insotite sau nu de varsaturi, precum si o stare accentuata de oboseala si slabiciune musculara.

Pacientii care sufera de boli cronice renale, hepatice, cardiovasculare sau digestive este bine sa ceara sfatul medicului inainte de a-si administra astfel de suplimente intrucat malatul de magneziu actioneaza in mod direct sau indirect asupra organelor afectate de boala si ar putea genera complicatii.

De asemenea, persoanele care urmeaza tratamente medicamentoase trebuie sa aiba  o discutie cu medicul in privinta administrarii in paralel a unor suplimente cu malat de magneziu, intrucat acestea pot interactiona cu substantele active din medicamente.

Desi in cazul femeilor gravide sau care alapteaza este recomandata cresterea aportului de magneziu, acest lucru trebuie faca tot conform indicatiilor medicului, care este singurul in masura sa stabileasca ce cantitate trebuie administrata zilnic si care este forma de magneziu cea mai potrivita.

Autor: Catalin Tantareanu

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: