fbpx

Administrarea de antibiotice la copii. Cand sunt necesare si cum sa evitati abuzul

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

La momentul actual exista, din pacate, destul de multi parinti care considera tratamentul cu antibiotice la copii un fel de remediu universal si le administreaza celor mici astfel de medicamente ori de cate ori dau semne de boala. Uneori, administrarea de antibiotice la copii este facuta si in scop preventiv, asa cum se intampla spre exemplu in sezonul rece, atunci cand predomina infectiile respiratorii, iar aceasta practica este, de asemenea, gresita. 

Vorbim de niste medicamente care au revolutionat medicina la momentul la care au fost descoperite si care constituie si in prezent principala optiune de tratament impotriva unor infectii. Cu toate acestea, administrarea necontrolata de antibiotice la copii cat si la adulti poate face mai mult rau decat bine, slabind totodata eficienta acestor medicamente.

De aceea iti vom arata in cele ce urmeaza cand este intr-adevar nevoie de administrarea de antibiotice la copii si cum se aplica un astfel de tratament.

Cand se impune tratamentul cu antibiotice la copii

Antibioticele sunt medicamente destinate tratarii infectiilor provocate de bacterii, care se administreaza in doze bine controlate, doar la recomandarea medicului. Prin urmare, medicul este singurul abilitat sa decida daca este sau nu necesar tratamentul cu antibiotice la copii,  si aceasta doar atunci cand este vorba de o infectie bacteriana. In unele cazuri poate fi nevoie si de un set de analize care sa confirme infectia si sa indice tipul de agent patogen  care provocat-o.

In functie de aceste aspecte se stabileste tipul de antibiotic recomandat si perioada de administrare, dat fiind faptul ca fiecare medicament din aceasta gama are un anumit spectru de actiune. Mai exact, nu orice tip de antibiotic este eficient impotriva oricarei infectii bacteriene cu atat mai putin impotriva oricarui tip de infectii, care mai pot fi provocate si de virusi sau fungi.

Exista 10 clase de antibiotice care actioneaza in mod diferit, fie omorand efectiv bacteriile din organism, fie inhiband dezvoltarea acestora.

In principal, administrarea de antibiotice la copii se face pentru tratarea infectiilor bacteriene insa in anumite conditii poate fi prescrisa si in scop preventiv. Cel mai frecvent prescrierea de antibiotice la copii se face pentru tratarea unor afectiuni precum otita medie, conjunctivita, amigdalita streptococica, pneumonia sau meningita bacteriana si infectiile urinare. De asemenea in cazurile de acneee severa poate fi recomandat tratamentul cu antibiotice.

Important de retinut este si faptul ca bolile de natura infectioasa specifice copiilor sunt cauzate de in special de virusuri – o alta categorie de microorganisme, care sunt imune in fata antibioticelor. Asadar, racelile gripele, bronsitele sau durerile in gat nu necesita administrarea de antibiotice la copii, fiind vorba de infectii virale, asupra carora aceste medicamente nu au niciun efect.

Ce reactii adverse poate genera administrarea de antibiotice la copii

In ciuda efectului benefic pe care il au daca sunt administrate in mod corespunzator, antibioticele pot cauza si anumite reactii adverse, mai ales in cazul copiilor, al caror organismul nu este inca suficient dezvoltat. Nu este o regula general valabila, efectele secundare ale tratamentului cu antibiotice la copii variind in functie de medicamentul folosit, doza administrata, durata tratamentului si sensibilitatea mai mult sau mai putin pronuntata specifica fiecarui organism in parte.

Astfel, administrarea de antibiotice la copii poate fi insotita de tulburari gastro-intestinale manifestate cel mai frecvent prin diaree, greata, dureri de stomac si aparitia de eczeme sau alte eruptii cutanate asociate cel mai adesea cu alergia la unul sau mai multe tipuri de antibiotice. In situati mai rare, pot aparea si reactii mai grave manifestate prin probleme renale sau hepatice. 

Aceste posibile efecte secundare constituie un motiv in plus pentru care administrarea de antibiotice la copii nu trebuie sa se faca „dupa ureche”, ci doar pe baza unei prescriptii medicale si respectand cu strictete recomandarile medicului privind dozajul si modul de administrare.

Ce riscuri presupune administrarea excesiva de antibiotice la copii

Administrarea excesiva de antibiotice la copii nu inseamna doar administrare pe termen lung sau in doze mari ci si aplicarea nejustificata a unui astfel de tratament. Din pacate se intampla destul de des, pentru ca despre antibiotice se crede in mod eronat ca sunt eficiente pentru orice fel de infectie, existand destul de multe cazuri in care sunt considerate benefice si pentru boli de alta natura.

Administrarea nejustificata de antibiotice la copii precum si nerespectarea dozelor recomandate de medic atrage de cele mai multe ori efecte nedorite, care nu fac decat sa inrautateasca starea pacientului si sa contribuie la reducerea eficientei acestor medicamente. Iata ce se poate intampla in astfel de situatii:

Afectarea florei intestinale

Antibioticele nu distrug doar bacteriile care provoaca infectii, avand efect si asupra bacteriilor benefice care formeaza flora intestinala si sunt implicate in procesul de digestie. Astfel, administrarea de antibiotice la copii atunci cand nu este cazul poate da nastere la tulburari digestive, precum diaree, balonare, greturi si varsaturi, crampe abdominale si pierderea poftei demancare.

Aparitia de infectii

Administrarea de antibiotice la copii in nod nejustificat sau fara a respecta recomandarile medicului favorizeaza aparitia unor infectii cauzate de fungi si alte microorganisme, intrucat slabeste bariera naturala a organismului. Mai exact, antibioticele distrug o serie de bacterii care ajuta sistemul imunitar, creand un mediu nefavorabil dezvoltarii microorganismelor cu efect nociv. Antibioticele slabesc aceasta bariera naturala si astfel favorizeaza aparitia de infectii.

Despre rezistenta la antibiotice la copii si la adulti

La acest moment, rezistenta la antibiotice este o considerata o problema de sanatate publica la nivel global, ce risca sa reduca semnificativ beneficiile pe care le-a adus descoperirea si folosirea acestor medicamente. Fiind expuse frecvent la actiunea antibioticelor atunci cand nu e nevoie de un astfel de tratament, bacteriile se adapteaza si cu timpul dezvolta rezistenta sau chiar devin imune. Contrar convingerii multora, rezistenta la antibiotice nu se dezvolta in cazul persoanei care primeste un astfel de tratament excesiv, ci al bacteriilor, ce devin mai putin vulnerabile si provoaca infectii in cazul altor pacienti care astfel raspund mai greu la tratament, desi acesta este administrat corect.

Ca o sinteza a informatiilor prezentate in acest articol putem spune ca administrarea de antibiotice la copii se face doar la recomandarea medicului si cu respectarea stricta  indicatiilor acestuia. Tratamentul cu antibiotice se recomanda doar impotriva infectiilor bacteriene, fiind ineficient in cazul infectiilor virale sau fungice si putand chiar sa complice lucrurile daca este administrat fara a fi necesar.  Pentru fiecare tip de bacterii exista una sau mai multe clase de antibiotice recomandate, astfel ca nici in cazul infectiilor bacteriene tratamentul cu astfel de medicamente nu poate fi ales la intamplare      

Antibioticele pot afecta si bacteriile benefice din organism, asa ca este important sa se respecte dozajul si toate recomandarile privind modul de administrare. Un alt motiv serios pentru administrarea cu responsabilitate de antibiotice la copii si adulti este si reducerea rezistentei la antibiotice, care se dezvolta pe fondul expunerii tot mai frecvente a bacteriilor la substantele menite sa le distruga.

Autor: Catalin Tantareanu

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: