fbpx

Sindromul premenstrual – cauze, simptome si remedii

Click pe meniu. Avem pentru tine peste 100 de suplimente alimentare si cosmetice!

Sindromul premenstrual este o problema comuna cu care se confrunta aproximativ trei sferturi din femeile aflate la varsta menstruatiei, iar in circa 30% din cazuri, manifestarile specifice sunt moderate sau severe.

Aparitia sa este o consecinta fireasca a modificarilor ce au loc in organismul femeilor in perioada premergatoare menstruatiei, astfel ca in majoritatea cazurilor nu trebuie sa constituie motiv de ingrijorare. Manifestarile sindromului premenstrual pot fi insa neplacute, iar acestea sunt diferite de la caz la caz. Mai mult de atat, simptomele pot varia de la o luna la alta in cazul aceleiasi femei, fiind resimtite atat pe plan fizic, cat si emotional.

Daca vrei sa afli mai multe despre cauzele sindromului premenstrual, factorii de risc, manifestarile si modalitatile de tratament, vei gasi in randurile urmatoare toate informatiile de care ai nevoie.

Sindromul premenstrual (SPM) – generalitati

Asa cum usor se poate deduce din denumirea sa sindromul premenstrual – prescurtat SPM – isi face simtita prezenta in perioada premergatoare menstruatiei. Mai precis, simptomele apar cu aproximativ doua saptamani inainte de menstruatie, in intervalul numit „perioada luteala”. Este vorba de perioada cuprinsa intre ovulatie si inceputul menstruatiei, atunci cand in organismul femeilor au loc o serie de modificari fiziologice normale.

Sindromul premenstrual se poate manifesta pe tot parcursul perioadei luteale sau intr-un interval mai scurt in timpul ovulatiei ori cu cateva zile inainte de inceperea menstruatiei. Acesta este imprevizibil atat in ceea ce priveste perioada exacta de aparitie cat si in privinta simptomelor, care pot sa difere de la o luna la alta ca manifestari si intensitate.

    Aceste simptome sunt inselatoare pentru ca pot fi confundate usor cu cele ale altor boli, ceea ce face oarecum dificila stabilirea diagnosticului de sindrom premenstrual.

    De mare folos in acest sens ar fi un jurnal in care pacientele sa-si noteze simptomele cu care se confrunta lunar in perioada luteala, iar in acest mod medicul isi va putea da mai usor seama daca este vorba de sindrom premenstrual sau de alte probleme de sanatate mai severe.

    Sindromul premenstrual – factori de risc

    Factorii de risc pe care ii vom enumera nu sunt principalii responsabili de aparitia sindromului premenstrual insa pot influenta modul in care acesta se manifesta si intensitatea simptomelor.

    Cel mai adesea, o alimentatie nesanatoasa poate influenta considerabil sindromul premenstrual, mai ales daca sunt consumate alimente bogate in sare, zahar sau grasimi saturate. Acestea pot agrava unele simptome specifice resimtite in plan fizic, pe despre care vom vorbi in capitolul ce le este dedicat.

    De asemenea, o dieta saraca in calciu, magneziu, vitamine din complexul B si vitamina E diminueaza capacitatea de adaptare a organismului la schimbarile hormonale, ceea ce amplifica manifestarile specifice sindromului premenstrual.

    Cofeina, tutunul si alcoolul sunt alti factori de risc care pot accentua starile neplacute din perioada luteala.

    In acelasi timp, lipsa de miscare poate accentua starile emotionale negative, dar si simptomele manifestate in plan fizic, mai ales daca este asociata cu supraponderabilitate sau obezitate.

      Pe lista factorilor de risc ai simptomului premenstrual intra si starile psihice negative precum stresul, anxietatea sau depresia, care accentueaza simptomele resimtite la nivel emotional.

      Ar mai fi de adaugat varsta, dat fiind faptul ca manifestarile sindromului premenstrual sunt mai intense in randul femeilor intre 30 si 40 de ani.

      Sindromul premenstrual – cauze

      Dat fiind faptul ca manifestarile sale difera de la o femeie la alta si chiar de la o luna la alta in cazul aceleiasi persoane, cauzele sindromului premenstrual nu sunt inca pe deplin cunoscute. In schimb, se stie cu certitudine ca perioada premenstruala determina o serie de schimbari in organism, care afecteaza starea fizica si emotionala.

      In principal, este vorba de modificarea nivelurilor hormonale si de anumite modificari chimice la nivel neuronal, care pot determina o serie de manifestari specifice ale sindromului premenstrual. Daca acestea sunt asociate si cu o stare emotionala proasta sau cu alti factori de risc enumerati mai sus simptomele pot deveni mai variate si mai intense.

       Sindromul premenstrual – manifestari si simptomatologie

      Sindromul premenstrual se manifesta pe doua planuri, respectiv cel fizic si cel emotional. Dupa cum am spus, aceste manifestari variaza, astfel ca nu este o regula general valabila ca simptomele sa se manifeste de fiecare data pe ambele planuri sau sa aiba aceeasi intensitate.

      Simptomatologia fizica

      In plan fizic, simptomele pot fi resimtite sub forma durerilor musculare sau articulare, a migrenelor sau a unor dureri la nivelul sanilor, insotite de o sensibilitate crescuta.

      De asemenea, in aceasta perioada femeile se mai pot confrunta cu retentia de lichide, dureri abdominale, balonare si tulburari digestive precum constipatia sau diareea. 

      Pielea devine mai sensibila, ceea ce favorizeaza aparitia acneei, parul se poate ingrasa iar in multe cazuri poate aparea si cresterea in greutate, cauzata de retentia de lichide, dar si de modificarea apetitului.

        Simptomatologia emotionala

        Simptomele generate in plan emotional de sindromul premenstrual se datoreaza fluctuatiilor de serotonina. Este vorba de un neurotransmitator responsabil de reglarea starii de spirit,  a somnului si apetitului. La randul sau, serotonina este influentata de nivelurile de progesteron si estrogen care se modifica in perioada premenstruala.

        Prin urmare aceste modificari hormonale genereaza si anumite stari emotionale datorate fluctuatiilor de serotonina.

        Astfel, sindromul premenstrual poate determina stari de nervozitate sau anxietate, irascibilitate, sensibilitate exagerata care se manifesta prin tendinta de a plange usor, tendinta de autoizolare, oboseala accentuata si de tulburarile de somn, precum si modificari ale libidoului.

        Daca aceste simptome apar pe fondul unei stari depresive preexistente, se vor manifesta mai intens, putand fi accentuate si de disconfortul creat de manifestarile resimtite in plan fizic.

        Solutii de tratament pentru sindromul premenstrual

        Tratamentul pentru sindromul premenstrual se axeaza pe ameliorarea simptomelor specifice, astfel ca solutiile terapeutice se stabilesc in functie de manifestari si intensitatea acestora.

        Durerile care apar in aceasta perioada pot fi calmate cu ajutorul analgezicelor si antiinflamatoarelor nesteroidiente care, desi se elibereaza fara reteta, trebuie administrate in urma unei discutii prealabile cu un medic specialist.

          Daca aceste medicamente nu au efectul scontat sau daca exista si alte simptome deranjante, tratamentul poate include si medicamente care se elibereaza pe baza de reteta. Din aceasta categorie fac parte analgezicele mai puternice, antidepresivele, diureticele si medicamentele folosite in tratamentele hormonale.

          Si suplimentele pe baza de vitamine si minerale pot fi de ajutor, mai ales daca sindromul premenstrual apare pe fondul unor carente nutritionale. De asemenea, de mare ajutor este adoptarea unei diete bazate pe alimente sanatoase, cu evitarea celor care contin multa sare, zahar, grasimi saturate, coloranti si alti aditivi sintetici. Daca o astfel de dieta este insotita si de un stil de viata mai activ, cu cel putin o jumatate de ora de activitati fizice zilnic, simptomele sindromului premenstrual nu iti vor mai da atatea batai de cap.

          Autor: Catalin Tantareanu

          Ti-a placut acest articol? Distribuie-l pe: